ANISOARA TAJTI
Shamanic & Intuitive Healing ~ Curandero Lineage Teaching


Cum a început totul? Din ce multivers venim? Ce am fost într-o altă viață? Cât de bătrân este sufletul nostru? sau Ce căutăm aici pe pământ?


Întrebări pe care nu ni le-am fi pus vreodată dacă totul ar fi fost perfect în viața noastră. Venim cu un pachet de cunoștințe de bază, pe care probabil nu le-am mai perfecționa dacă nu ar fi persoanele din jurul nostru, contractele noastre de suflet cu acestea, familia noastră cu toată informația genetică energetică și fizică. Cum aș fi putut oare să ajung să-mi dezvolt celelalte claruri dacă aș fi folosit doar acea abilitate de clarvedere cu care m-am născut. După fiecare călătorie astrală ca și copil, câmpul meu energetic se transforma. Acele experiențe au trasat drumul sufletului meu în această existență. A început să se activeze clarul simțirii și să dezvolt o anumită empatie. ~ Super sensibilitatea ta este o superputere. Este energia care te provoacă să simți fiecare emoție, atât a ta cât și a celorlați, este impulsul energetic care te provoacă să mergi mai departe, sau să faci o pauză, să te odihnești. Bucură-te și folosește clarul care este ACUM activ în sistemul tău energetic, fie că acesta este de clarvedere, clarsimțire, claraudiție, clarcunoaștere sau ai o claritate în a simți gusturi, mirosuri și toate celelalte se vor activa pe parcurs.


Bucură-te pentru tot ceea ce simți, pentru că...
... Super sensibilitatea ta este o superputere!


Te-ai întrebat vreodată "Ce este dezvoltarea personală"?

Dezvoltarea personală este atunci când conștientizezi ce ai, ce-ți lipsește și cum ai putea să te reîntregești la nivel de suflet. Pentru mine a fost clar de la început. Trecând pe pauză abilitatea de clarvedere, " a trebuit să supraviețuiesc" așa că am folosit clarul pe care îl aveam la îndemână, acela de a simți. Clarsimțirea nu este întotdeauna cea mai dulce alegere, dar deh, dacă asta aveam, asta am folosit. Nu trebuia să mă chinui pentru a simți, abilitatea de a simți era deja foarte puternic ancorată în structurile mele energetice. A durat însă ceva timp până "m-am prins" cum lucrează aceste energii. După exerciții, perseverență și muuuultă RĂBDARE am reușit să deosebesc câmpul meu energetic de câmpul energetic al celorlalte persoane și chiar de câmpul energetic colectiv. Iar după prima curățare energetică pe care am primit-o am putut simți ce înseamnă să te simți liber din punct de vedere energetic.

Până când câmpul nostru energetic nu este clar, prelucrat, cu experiențele mai puțin plăcute parcurse deja și/sau chiar eliberate, atragem de fiecare dată energii care blochează sau stagnează ciclul nostru evolutiv. Pentru a îndepărta fiecare"foiță" de tipar energetic distructiv și pentru a ne crea un câmp energetic clar avem nevoie de profesori, maeștrii spirituali pentru a ne atinge SUFLETUL cu aura, cu toate strucurile lor energetice, astfel încât noi să devenim mai clari și mai conștienți de noi, de energia noastră și chiar de întreaga energie ce ne înconjoară.

DA. Călătoria mea în Germania a reactivat dorința de a-mi dezvolta abilitatea de clarvedere. Legătura mamă~copil este una foarte puternică. Cu toate că pană la a deveni mamă "m-am jucat" cu abilitatea de a simți și totul era mai mult un test, un exercițiu de a-mi confirma ceea ce simt, de la nașterea copilului meu energiile, simțurile au devenit foarte SERIOASE. Energiile mele erau ale fiului meu iar energiile lui erau ale mele. Un amestec de energii care îmi definea parcursul fiecărei zile.

Dacă rămâi în acest amalgam de energii neprocesate, devi confuz, nesigur pe tine, apare acea senzație că toate multiversurile complotează împotriva ta, vrei să fugi, să te reîntorci la acea "stare de bine", de confort pe care o simțeai înainte să devi conștient de energiile care te înconjoară.
Așa că am început munca mea interioară, conștientă, de selectare, procesare, de recuperare și de reintegrare a energiilor în structurile mele energetice, reintegrarea acelei stări de "ACASA".

    

A C A S Ă este starea pe care ți-o oferă acel loc în care ai ales să trăiești conștient cu toate structurile tale ~ fizic, emoțional, mental, spiritual și material.

Apare un moment în viată când conștientizezi infinitatea sufletului tău, iar atunci te lași ghidat de ceea ce tu ești, de amprenta sufletului tău.

Chiar dacă uneori te întrebi " ce caut EU aici?" SUFLETUL știe întotdeauna de ce se află într-un anumit loc, sau plan.


Există un punct stabil în inima ta care te ghidează spre esența sufletului tău.


Schimbăm locul în care ne-am născut. Uneori ne mutăm în alt oraș sau chiar în altă țară. Oare plecăm în altă țară pentru o situație financiară mai bună? Un anumit loc, oraș sau țară ne cheamă pentru energia sa. Ajungem într-o țară pentru a integra energiile acelui loc, pentru a putea îndeplini misiunea sufletului nostru. Dar de cele mai multe ori suntem atât de focuzați pe partea materială/ financiară încât nu reușim să conștientizăm "strigătul sufletului nostru", de a ne conecta cu locul unde ajungem, de a ne vindeca pe noi și linia strămoșească, de a începe munca noastră interioară.

Munca cu energiile subtile este una dintre modalitățile pe care le poți utiliza pentru a trăi o viață conștientă, la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual. În Limbajul Luminii III, fiecărei țări îi este atribuită o anumită energie, iar aceasta te-ar putea sprijini să te înțelegi mai bine pe tine și pe ceilalți. DETALII LIMBAJUL LUMINII»